VIDEO Centru de vaccinare drive-thru, inaugurat de motocicliști. În grup s-a aflat și prefectul Buzăului

Prefectul de Buzău și-a adus prietenii motocicliști să se imunizeze, la inaugurarea primului punct de vaccinare drive-thru din zonă. Centrul amenajat în parcarea unui supermarket are două fluxuri de vaccinare iar serul folosit este cel de la Pfizer.

Municipiul Buzău are începând de vineri un punct de vaccinare de tip drive-thru.

Centrul special, în care buzoienii vor putea veni cu mașina personală pentru a fi vaccinați fără programare, funcționează în parcarea unui hipermarket situat la la ieșirea din Buzău spre Ploiești.

În prima mașină sosită la centrul inaugurat vineri la ora 16.00 s-au aflat două persoane în vârstă, care au aflat de această posibilitate de vaccinare după ce au fost să se programeze într-unul dintre centrele din Buzău.

Al doilea autoturism a fost un taximetru în care erau angajați ai aceleiași firme de transport persoane.

Membrii clubului de motocicliști B-Zones RC Buzău au inaugurat punctul de vaccinare tip drive-thru împreună cu prefectul Silviu Iordache. Acesta din urmă și-a făcut și el apariția pe motocicletă, echipat corespunzător.

Centrul drive-thru are două fluxuri de vaccinare iar serul folosit este cel de la Pfizer. Buzoienii care nu s-au imunizat până acum sunt așteptați la centrul din parcarea hipermarketului, doar cu buletinul.

Vor completa un simplu chestionar și apoi li se va administra serul anti COVID. Centrul va fi deschis zilnic, între orele 10:00 și 20:00.

Pe lângă acest punct de vaccinare tip drive-thru, centrele fixe, echipele mobile și medicii de familie, în perioada următoare vor fi amenajate și două centre volante, unul în municipiul Buzău și celălalt la Râmnicu Sărat.

Ambele centre volante ar urma să fie amenajate în imediata apropiere a piețelor.

Autoritățile sanitare fac demersuri pentru ca cele două puncte volante, din Buzău și din Râmnicu Sărat, să devină funcționale chiar din acest weekend.

Fii Reporter