VIDEO Bărbat rănit într-un accident, produs pe Spiru Haret. Impactul a fost înregistrat

Accident grav, duminică dimineață, pe strada Spiru Haret, lângă Școala nr. 15. Trei mașini au fost implicate în evenimentul rutier în urma căruia o persoană a rămas încarcerată. Cauza accidentului este neacordarea de prioritate.

Accidentul să-a soldat cu rănirea unui bărbat de 56 de ani, care a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital.

Din primele verificări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit că un buzoian de 56 de ani care circula cu un autoturism pe strada Traian Vuia, la intersecţia cu Spiru Haret nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de un tânăr de 19 ani care se deplasa către Bulevardul Averescu. În mașina tânărului se mai aflau trei tineri.

Conducătorul auto în vârstă de 56 de ani, care circula pe o stradă lăturalnică, a ignorat indicatorul oprire de la intersecția cu strada principală, a încetinit dar nu a oprit și a virat stânga. În acel moment un VW Passat care circula cu viteză l-a lovit în plin. În urma izbiturii puternice, autoturismul de culoare neagră a lovit un al treilea vehicul parcat lângă bordură.

Șoferul din autoturismul de culoare roșie a fost scos de pompieri dintre fiarele mașinii și transportat la spital. Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic si rezultatele au fost negative.

În urma evenimentului traficul a fost oprit în zonă 30 de minute. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Sunt cercetaţi însă ambii şoferi, unul pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului oprire iar celălalt pentru depăşirea limitării de viteză, în zona aceasta fiind de 40km/h.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI