VIDEO Aplauze și lacrimi, la retragerea cu torțe a militarilor români și străini

Mii de buzoieni au asistat la retragerea cu torțe, ceremonial la care au participat peste 400 de militari români și străini. Trecerea coloanei pe bulevardele orașului a smuls aplauze și lacrimi din partea localnicilor.

După lăsarea întunericului, cei 300 de militari români și 100 străini au pornit cu cântec din fața Palatului Comunal.

Cu torțele aprinse, coloana s-a deplasat doi kilometri pe Bulevardul Unirii până în dreptul cimitirului Eroilor. Pe tot traseul, militarii au fost aplaudați de civili, șoferi prinși în trafic și localnici, copleșiți de măreția momentului.

În dreptul Cimitirul Eroilor s-a desfășurat o ceremonie în care au fost rostite numele unor eroi din Primul Război Mondial. Mii de buzoieni de toate vârstele au însoțit parada cu torțe aprinse până pe Calea Eroilor, unde a fost inaugurată o expoziție în aer liber cu fotografii istorice.

”Am impresia că au fost peste 7.000 de spectatori. Ceea ce este foarte îmbucurător pentru mine este că au fost foarte mulți tineri”, a declarat la final Generalul Gheorghiță Vlad, comandantul Diviziei 2 Getica.

Retragerea cu torțe a fost un preambul la marele eveniment organizat joi, de Ziua Eroilor, la Buzău.

Punctul culminant va fi o paradă militară internațională la care participă trupe din șase țări. Zona va fi survolată de avioane F16 şi Typhoon şi elicoptere de atac. La eveniment sunt prezenți ambasadori și atașați militari, politicieni și miniștri, între care Mihai Fifor, ministrul apărării naţionale.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI