VIDEO Ambulanțe blocate cu orele în curtea Spitalului Județean Buzău

Este presiune uriașă, pe umerii cadrelor medicale buzoiene, mai ales pe ambulanțierii SAJ Buzău. Din cauza lipsei de locuri în spital, șoferii și asistenții de pe salvări stau și zece ore în curte cu pacienți care așteaptă eliberarea unui pat.

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Buzău, Claudiu Damian, situația a devenit critică în ultimele săptămâni, odată cu creșterea numărului de infectări.

Paturile de la Unitatea de Primiri Urgențe, ATI, Infecțioase, Pneumoftiziologie și secțiile tampon de la spitalul din Micro XIV s-au ocupat rapid, ajungându-se în situația de a ține câte cinci-șase ambulanțe în curte, cu pacient înăuntru.

Containerele din curtea spitalului sunt și ele pline cu pacienți, în timp ce alți suspecți de COVID-19 staționează în UPU, în așteptarea diagnosticului de la DSP.

Directorul spitalului spune că situația este fără precedent. Un număr mare de confirmări s-a înregistrat și în vara anului trecut, însă diferența este că, acum, cei mai mulți pacienți sunt dependenți de oxigen.

Managerul sputalului spune că întreg personalul este epuizat și face un apel la responsabilitate.

În timp ce echipajele sunt ținute pe loc pentru că nu au unde lăsa pacienții, au loc alte urgențe – accidente rutiere sau de muncă, iar pacienți inconștenți trebuie să aștepte, deoarece SAJ nu are mașini libere.

Fii Reporter