VIDEO Accident teribil la intrare în Buzău, cinci răniți și două mașini distruse

Cinci persoane au ajuns la spital în noaptea de vineri spre sâmbătă în urma unui cumplit accident rutier produs la intrare în Buzău, pe DN 1B. Un autoturism BMW a intrat în plin într-un Logan care a încercat să întoarcă chiar în fața stației  PECO Lukoil . Incidentul rutier s-a produs pe fondul neatenției și a carosabilului umed și vizibilității scăzute.

Potrivit martorilor, în urma teribilului impact cele două mașini au fost grav avariate, Loganul fiind aruncat de pe șosea la zeci de metri pe câmp.

Șoferul  Loganului a fost grav rănit în urma accidentului, rămânând încarcerat între fiarele contorsionate. Salvatorii de la SMURD  au avut nevoie de mai bine de 30 de minute pentru a elibera victima din Logan, mașina fiind complet distrusă în urma impactului puternic. Alți patru răniți din BMW au fost transportați la spital cu răni mai ușoare.

Traficul a fost blocat pe un sens mai bine de o oră, pentru efectuarea cercetărilor și evacuarea răniților. În cauză s-a deschis dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a dinamicii accidentului.

Fii Reporter