VIDEO Accident grav pe DN 2B, cu victime încarcerate. Unul dintre șoferi este din Ucraina

Traficul rutier pe DN 2B a fost blocat în zona Țintești, din cauza unui accident produs la intersecţia cu DJ 203D. Din primele date oferite de Poliție, două autoturisme au fost implicate iar în urma coliziunii frontale au rezultat două victime.

UPDATE Din primele date se pare că în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 2B, din direcţia Brăila către Buzău, un bărbat de 65 de ani din Cilibia ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce era condus din sens opus de către un cetăţean ucrainean de 29 de ani.

În urma impactului cei doi conducători auto au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri de specialitate. În cauză se va întocmit dosar penal cercetările fiind continuate de către poliţiştii rutieri. Traficul a fost reluat.

 

La fața locului au intervenit echipaje de descarcerare de la ISU Buzău, pentru a-i scoate pe cei doi șoferi dintre fiarele mașinilor distruse.

Ambele victime au suferit fracturi, sunt stabile hemodinamic și respirator, in curs de investigatii.

Ambele mașini au fost distruse după impactul frontal. Accidentul a fost provocat de un conducător auto din Buzău. Unul dintre șoferi este cetățean ucrainean. Din cauza accidentului, traficul pe DN 2B Buzău-Brăila a fost oprit temporar.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI