VIDEO Accident cu trei autoturisme, la intrare în Buzău. Un Jeep a sărit peste scuar și a ajuns în fața mașinilor de pe contrasens

Seria accidentelor pe șoselele din Buzău pare că nu se termină. Săptămâna care a început cu trei evenimente rutiere soldate cu răniți a continuat marți cu un accident în care au fost implicate trei autovehicule. Un Jeep a sărit peste scuarul de la capătul podului Mărăcineni și a intrat în coliziune cu două autoturisme de pe contrasens.

Evenimentul rutier s-a produs marți dimineață, pe drumul european E 85, la intrare în Mărăcineni. A fost provocat de șoferul unui Jeep, un buzoian în vârstă de 41 de ani, care a tras brusc de volan, pentru a evita impactul cu un autoturism din fața sa care ar fi frânat brusc.

Șoferul a virat stânga, a sărit peste scuar și a pătruns pe contrasens, unde s-a lovit cu două autoturisme. Un Renault de la o firmă de băuturi răcoritoare a fost ușor avariată pe partea stângă iar un VW Golf, al cărui șofer în vârstă de 20 de ani nu a mai putut evita impactul, a intrat în spatele vehiculului ajuns brusc pe contrasens.

Din accident a rezultat rănirea ușoară a două persoane, pasagere în Golf, doi bărbați de 22 și 63 de ani, din Vernești. Cel din urmă a fost transportat la spital pentru investigații.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI