VIDEO Accident cu patru răniți, la intrare în Buzău. Trei autoturisme au fost implicate

Patru persoane au fost rănite în urma unui accident cu trei autoturisme implicate. Vinovat este un șofer de 38 de ani din Stâlpu care a vrut să traverseze șoseaua europeană de pe o stradă laterală către alta. Acesta nu s-a aigurat la pătrunderea pe E85 și a intrat în coliziune cu un autoturism VW Golf apoi cu un Logan.

Potrivit polițiștilor, un șofer de 38 de ani din Stâlpu care se deplasa cu autoturismul în comuna Mărăcineni pe str. Depozitului către intersecția cu DN2 E85, nu a acordat prioritate de trecere la pătrunderea pe drumul european unui autoturism condus pe direcția Vrancea-Buzău de către o șoferiță de 19 ani din Țintești.

În urma coliziunii, autoturismele au ricoșat pe sensul de mers Buzău-Vrancea, lovind o altă mașină, la volanul căreia se afla un bărbat de 65 de ani din Săgeata.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului de 38 de ani și a unei pasagere din mașina sa, o femeie de 31 de ani, respectiv a șoferiței de 19 ani și a unui pasager de 42 de ani din autoturismul condus de către tânără. Cele patru persoane rănite au fost transportate la spital pentru a li se acorda îngrijiri de specialitate. Polițiștii vor întocmi dosar penal și continuă cercetările.

Bărbăt rătăcit pe munte, găsit de jandarmi după o noapte de la dispariție

 

 

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI