vineri, 24 mai, 2024

Victor Vasile – o nouă direcție pentru comuna Țintești

Victor Vasile – o nouă direcție pentru comuna Țintești

Facebook
Twitter
Email

Cu o experiență vastă în sectorul privat și cu sprijinul echipei PSD Buzău și al primarului Municipiului Buzău, Constantin Toma, Victor Vasile este candidatul PSD pentru funcția de primar al comunei Țintești.

Prin intermediul proiectelor de modernizare și dezvoltare a serviciilor publice, îmbunătățirea infrastructurii și investiții în educație, Victor Vasile vizează să aducă o schimbare reală în viața locuitorilor. Vine în fața alegătorilor cu o echipă pregătită, formată din consilieri cu educație solidă și pregătire profesională, oameni din toate satele comunei, care împărtășesc aceeași viziune și determinare în ceea ce privește dezvoltarea și bunăstarea comunității.

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, spune că are toată încrederea în Victor Vasile și echipa sa: „Pe Victor îl cunosc de când era copil, pentru că familia lui locuia la doar două case de-a mea. Am toată încrederea că împreună cu Victor și echipa sa, formată din oameni din toate satele comunei vom reuși să facem din comuna Țintești un loc în care să-ți fie drag să locuiești.”

În momentul de față în comuna Țintești sunt în implementare mai multe proiecte, precum: înființarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, a rețelei de distribuție a gazelor naturale eficientizarea sistemului de iluminat public, dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a școlilor și construcția unei săli de sport la Școala Gimnazială Pogonele.

Victor Vasile are în vedere, în viitor, proiecte complexe pentru dezvoltarea comunei Țintești. El are în plan reabilitarea clădirii ce găzduiește cabinetele medicale și de asistență socială, renovarea școlilor din Maxenu și Pogonele, modernizarea infrastructurii rutiere, amenajarea unui teren multifuncțional pentru promovarea activității sportive și recreative sau reabilitarea căminului cultural din Maxenu.
Alături de echipa sa, candidatul PSD la Primăria comunei Țintești, își asumă, cu responsabilitate, implementarea și raportarea acestora către cetățenii comunei, pe măsură ce vor fi realizate.

Lista candidaților la consiliul local al comunei Țintești
Victor Vasile- inginer mecanic
Cristinel Moise- inginer
Ionuț Laurențiu Barac- inginer
Mugurel Ionuț Voicu- inginer
Ion Vișan- prelucrător produse metalurgice
Gheorghe Șerban- instalator
Mihai Aurelian Tudor- lăcătuș
Ionuț Ciprian Stroe- inginer
Niculina Elena Oprea- economist
Ștefan Florin Lazăr- economist
Marian Mădălin Anghel- lucrător construcții
Ștefan Poenaru- vopsitor auto
Gigel Sorin Ralea- inginer
Nicoleta Corina Alexe- profesor
Răzvan Valentin Murgoci- electrician auto
Nicolae Damian- mașinist
Aurel Gomoescu- tehnician

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.