sâmbătă, 12 octombrie, 2024

Vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului, reținut pentru corupție. Spitalul Săpoca, menționat în dosarul de la DNA

Vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului, reținut pentru corupție. Spitalul Săpoca, menționat în dosarul de la DNA

Facebook
Twitter
Email

Lazăr Iordache, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), a fost reţinut, marţi, de procurorii DNA pentru 24 de ore. Este acuzat că i-ar fi promis unui oficial din Ministerul Sănătății un procentaj de 5% din sumele alocate pentru două spitale, bani destinați construirii unei stații de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale.

Potrivit unor surse judiciare, cele două unități medicale la care fac referire procurorii DNA sunt Spitalul din Petroşani, judeţul Hunedoara, și Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău.

Lazăr Iordache a fost denunţat de angajatul din cadrul Ministerului Sănătăţii pe care Lazăr l-ar fi mituit cu suma de 126.000 lei.

„Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, sprijină eforturile de combatere a corupţiei şi subliniază din nou necesitatea unui mecanism de fundamentare şi supraveghere a investiţiilor din sistemul sanitar”, se arată în comunicat.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada aprilie – iunie 2016, Iordache i-ar fi promis unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Ministerului Sănătăţii un procentaj de 5% din sumele alocate de Ministerul Sănătăţii pentru două spitale, destinate construirii unei staţii de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale.

Potrivit sursei citate, la data de 28 aprilie 2016, Iordache i-ar fi remis suma de 126.000 lei în legătură cu atribuţiile de serviciu ale funcţionarului privind semnarea alocărilor bugetare către acele spitale şi pentru ca acesta să îşi exercite influenţa asupra persoanelor responsabile din minister, astfel încât să fie semnate alocările bugetare.

„Sumele de bani promise şi remise de Iordache Lazăr proveneau chiar din fondurile alocate de Ministerul Sănătăţii pentru realizarea, la cele două spitale, a proiectelor de construire a unei staţii de epurare, respectiv dotarea cu echipamente medicale”, susţin procurorii DNA.

La data de 23 august 2016, Lazăr Iordache va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.