Veteran sărbătorit de militarii de azi. Aurel Mîncu a luptat pe fronturile din Odessa şi Cehoslovacia

????????????????????????????????????

A trecut printr-un război necruțător, în tinerețe, dar destinul avea să-i fie darnic. Împlinește 98 de ani, pe 4 noiembrie, prilej pentru reprezentanții garnizoanei Buzău să-i dedice o zi specială. Este vorba despre locotenentul (rtr.) Aurel Mîncu, veteran buzoian care a luptat timp de trei ani pe front, fiind mărşăluitor între Odessa şi Cehoslovacia.

În semn de respect pentru profesionalismul, competența și energia de care Aurel Mîncu a dat dovadă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, militarii Garnizoanei Buzău, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – filiala Buzău şi Centrul Militar Județean i-au dedicat veteranului o zi festivă.

Acesta le-a împărtășit oaspeților amintiri din timpul războiului. ”După un bombardament greu şi lung, căpitanul Negrescu, ieşit din adăpost, după ce trecuse iadul şi ne făceam prezenţa, am constatat că încărunţise. Pierderi de vieţi au fost şi la Dalnik, unde s-a amenajat un cimitir al eroilor de peste un hectar, ordonat milităreşte, pe grade. Preoţii militari au avut mult acolo de lucru. Pe frontul de răsărit, trebuia, treptat, să te obişnuieşti cu ideea că nu toţi mor de bătrâneţe”, a spus locotenentul (rtr.) Aurel Mîncu.

Veteranul de 98 de ani a fost felicitat de către comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general de brigadă Gheorghiță Vlad, preşedintele Asociaţiei Cultului Eroilor Buzău, general de brigadă (r) Achim Alstani, generalul de brigadă în retragere Neculai Enache, președintele Asociației Naţionale a Veteranilor de Război – filiala Buzău, colonel ing. Ionel Stoica, comandantul Centrului Militar Județean și de către locotenent-colonel Ionel Bratu, comandantul Comenduirii Garnizoanei Buzău.

Veteranului i-au fost dăruite, în semn de maximă apreciere, diplome de excelență, flori, plachete și un tricolor care să-i păstreze în suflet profunda recunoştinţă a militarilor de azi.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI