Medicul Sabin Bâldea a anunțat conducerea unității că a sosit timpul să se retragă din activitatea medicală desfășurată în cadrul secției A.T.I din cadrul SJU Buzău. Astfel, începând cu data de 1 octombrie 2024, medicul își încheie activitatea din spital.
Medic primar A.T.I. și doctor în științe medicale, Dr. Sabin Bâldea renunță la activitatea medicală, lăsând în urmă o carieră de peste 30 de ani neîntrerupți petrecuți în slujba pacienților.
Dr. Sabin Bâldea este din județul Vâlcea, a efectuat stagiu militar preuniversitar, iar în anul 1983 a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „G.T. Popa” din Iași, unde a cunoscut-o pe soția sa, doctor Bâldea Vasilica, medic primar O.R.L. în cadrul S.J.U. Buzău. Studiile rezidențiatului le-a efectuat la spitale de renume din capitală ( Spitalul Fundeni, Spitalul Marie Curie, Spitalul Floreasca) abordând diverse metode de anestezie și terapie intensivă.
Sabin Bâldea a fost o perioadă de timp medic generalist de familie, la Spitalul Orășenesc Nehoiu. În anul 1994 a susținut examen pe post și devine medic primar A.T.I la S.J.U.Buzău. O perioadă de timp a fost și șef secție, coordonând activitatea medicală A.T.I. din S.J.U. Buzău, secția U.P.U, secția O.G. de la acel moment.
Sabin Bâldea a fost primul medic desemnat pentru a efectua dializa în S.J.U. Buzău, având o pregătire de 2 ani la Spitalul Fundeni în dializă și coordonând echipa medicală din unitatea de dializă nou înființată.
Medicul Sabin Bâldea este doctor și în daco-românistică, având preocupări în domeniul dacologiei. El a devenit a cunoscut în rândul istoricilor prin cărțile pe care le-a scris. „Ar trebui să ştim cine suntem!c, „Am fost aici dintotdeauna”, „Drum spre lumină” sunt doar câteva dintre lucrările scrise de medicul Sabin Bâldea, dar și prin implicarea personală în organizarea de evenimente culturale și prin participarea la numeroase evenimente desfășurate de-a lungul timpului, lansări de carte cu personalități din Republica Moldova.
În luna martie, Dr. Sabin Bâldea, a participat la Gala „Medic pentru România”, unde a fost nominalizat la Premiul ,,Vasile Voiculescu” pentru realizări deosebite în activitatea cultural-artistică, în semn de aleasă prețuire și recunoaștere a implicării în viața comunității medicale și a muncii depuse în domeniul cultural-artistic, unde a primit o diplomă de excelență.
În anul 2007, medicul Sabin Bâldea a susținut Teza de Doctorat cu titlul „Strategii și tehnici anestezice adaptate bolnavului vârstnic în traumatologia membrului inferior” pentru care a primit numeroase aprecieri.
Despre medicul Sabin Bâldea, colegii și pacienții au numai cuvinte de laudă: un medic profesionist, un om deosebit, altruist, plin de compasiune față de pacienți, oferindu-le întotdeauna sprijin moral, pe lângă cel medical. Medicul Sabin Bâldea și-a dedicat întreaga cariera pacienților, pe care, mereu, i-a tratat cu profesionalism, empatie și implicare.
Dr. Sabin Bâldea: „În toată cariera mea desfășurată de-a lungul timpului în cadrul secției A.T.I. pot spune că am ajutat spitalul în cele mai grele momente și asta mă bucură nespus. Am lucrat într-un colectiv frumos, am fost o echipă bine sudată și acest lucru a contat extraordinar de mult. De aceea, țin să mulțumesc colegilor mei pentru tot suportul și sprijunul pe care mi l-au acordat. Viața pacientului a primat tot timpul.”
Conducerea unității aduce mulțumiri domnului Doctor Sabin Bâldea, pentru profesionalismul dovedit de-a lungul timpului în slujba salvării de vieți omenești, pentru contribuția personală la formarea și instruirea noilor generații de cadre medicale, și îi dorește multă sănătate și pensie îndelungată.
Adriana Bunilă