sâmbătă, 15 iunie, 2024

Un vot, 30 de lei. Pentru o astfel de tranzacție, un candidat s-a ales cu dosar penal

Un vot, 30 de lei. Pentru o astfel de tranzacție, un candidat s-a ales cu dosar penal

Facebook
Twitter
Email

Un candidat pentru primăria unui oraș din județul Buzău s-a ales cu dosar penal pentru că a plătit un alegător să-l voteze. Acesta ar fi fost văzut când îi oferea 30 de lei unui localnic.

Polițiștii din Buzău au fost sesizați prin apel la 112 de către un bărbat de 70 de ani, despre faptul că unul dintre candidații pentru Primăria orașului Pătârlagele, județul Buzău, un bărbat de 44 de ani, ar fi oferit bani unui alegător, în scopul determinării acestuia să voteze în favoarea sa.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, iar polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului pentru a stabili dacă fapta se confirmă și dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii”, transmite IPJ Buzău.

La nivelul județului Buzău, au fost semnalate un număr 31 de incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea, 11 nu s-au confirmat, într-un caz s-a întocmit dosar penal, în două cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale, iar restul situațiilor sunt în curs de verificare.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.