vineri, 19 iulie, 2024

Un poliţist local a furat o jucărie dintr-un hipermarket

Un poliţist local a furat o jucărie dintr-un hipermarket

Facebook
Twitter
Email

Scandal de amploare la Poliţia Locală din Buzău. Un angajat a făcut de râs instituţia după ce a fost prins că a furat un trenuleţ de jucărie de pe raftul hipermerketului Carrefour din Buzău. Incidentul produs vineri s-a soldat cu un prejudiciu în valoare de 45 de lei, recuperat la scurt timp după furt. Alarma a fost dată de către un agent de pază al hipermerketului, care a văzut cum bărbatul a desfăcut ambalajul unui trenuleţ şi a dosit jucăria într-un buzunar al hainei.

La faţa locului a fost direcţionat un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, care a identificat principalul suspect în persoana lui Cătălin Buzoianu, agent al Poliţiei locale, în vârstă de 42 de ani, asupra căruia a fost bunul reclamat ca fiind furat.

Reprezentanţii Poliţiei locale din Buzău spun că nu-şi pot explica gestul colegului: ”Acest om cred că nu este sănătos la cap dacă a ajuns să fure o jucărie. Nu este vorba de valoare, ci de fapta în sine care aruncă cu noroi în oamenii serioşi care lucrează aici. Ne pare rău pentru atitudinea colegului nostru”, declarat şeful Poliţiei Locale din Buzău, Ştefan Tănăsescu.

Potrivit şefilor instituţiei, angajatul şi-ar fi recunoscut fapta iar la scurt timp după comiterea faptei şi-a depus demisia. Bărbatul este cercetat acum în libertate de către poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.