Un poliţist din Buzău a mers în uniformă la o prostituată, ca să nu plătească. Ce s-a întâmplat după ce tânăra și-a chemat proxeneții în ajutor

Este anchetă în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, după ce un agent a vrut să întreţină relaţii sexuale cu o prostituată fără să plătească. Poliţistul s-a folosit de uniformă pentru a-şi atinge scopul, însă femeia a chemat în ajutor „peştii” şi de acolo a început scandalul.

Agentul M.N., în vârstă de 36 de ani, a mers la domiciliul tinerei respective însoțit de un prieten, în vârstă de 19 ani, care s-a recomandat a fi tot polițist.

- Promo -

Întâmplarea a avut loc în noaptea dintre 12 și 13 decembrie, atunci când polițiștul a ieșit din tură și urma să vină acasă, în Buzău.

Odată ajuns în oraș, acesta s-a dus direct la domiciliul unei tinere de 19 ani, pentru a întreține cu aceasta relații sexuale contra cost.

Agentul era însoțit și de un tânăr de 19 ani, care s-a recomandat a fi tot polițișt. Pentru că a refuzat să plătească pentru serviciile sexuale, tânăra și-a chemat în ajutor doi prieteni.

Între cei patru a început un scandal, iar în cele din urmă tânăra a sunat la 112.

”Urmare apelului au fost demarate de îndată verificări pentru clarificarea situației semnalate și luarea măsurilor legale ce se impun. Apelanta a precizat că unul dintre bărbați ar purta haine cu însemne polițienești, bănuind că ar fi politist”, a declarat agent Cornelia Stroe, purtător de cuvânt IPJ Buzău.

Colegii agentului l-au testat pe acesta cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv. Acum, la Inspectoratul Județean de Poliție Buzău este o achetă internă în ceea ce îl privește pe polițist, iar prietenul lui, tânărul de 19 ani, este cercetat pentru uzurparea de calități oficiale.

Polițistul a fost încadrat la IPJ Buzău în anul 2016, din sursă externă. El nu a mai fost cercetat disciplinar până în prezent.

Fii Reporter