miercuri, 1 mai, 2024

Un microbuz care transporta copii, implicat într-un accident pe DN 10. A fost activat Planul Roşu VIDEO

Un microbuz care transporta copii, implicat într-un accident pe DN 10. A fost activat Planul Roşu VIDEO

Facebook
Twitter
Email

Opt copii și doi adulți au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău, în urma unui grav accident produs astăzi, între Măgura și Ciuta. A fost vorba despre un impact între un microbuz școlar și un autoturism.

Autoritățile au activat imediat Planul Roșu, la fața locului fiind mobilizate numeroase forțe de intervenție. Traficul a fost blocat timp de mai bine de o oră.

Accidentul rutier a avut loc astăzi, la prânz, pe DN10, între localitățile Măgura și Ciuta. Un microbuz școlar, în care se aflau șoferul și 8 copii, s-a izbit frontal cu un autoturism.

Potrivit polițiștilor de la Serviciul Rutier, vinovată de producerea accidentului ar fi șoferița autoturismului, o tânără de 25 de ani, din Măgura, care, pe fondul carosabilului umed, ar fi pierdut controlul volanului și a părtuns pe contrasens, izbindu-se violent de microbuzul școlar.

Deoarece au fost foarte multe persoane implicate în evenimentul rutier, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD. În urma evenimentului rutier, opt copii și doi adulți au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău. Traficul rutier pe DN 10, între localitățile Ciuta și Măgura, a fost blocat timp de mai bine de o oră.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.