Un elev din Buzău este anchetat de poliție după ce și-a mutilat un coleg

Un adolescent de 17 ani, elev în clasa a XI-a la Colegiul Economic din Buzău, riscă să își piardă ochiul drept, după ce a fost bătut, miercuri dimineață, de un coleg cu un an mai mare. Victima a fost transferată de urgenţă la un spital din Capitală, în timp ce agresorul a intrat în atenția poliției.

Conflictul între cei doi elevi a avut loc în Gara Buzău. Agresorul, în vârstă de 18 ani, și-a lovit colegul de școală cu pumnul în ochi, trântindu-l la pământ cu fața plină de sânge.

Mai mulți martori au sunat imediat la Poliție și la Ambulanță, iar adolescentul rănit a fost transportat imediat la Spitalul Județean Buzău, unde medicii au decis să-l transfere la un spital din Capitală, cu speranța că specialiștii de acolo îi vor putea salva ochiul.

Medicii sunt sceptici și spun că victima ar putea rămâne infirm pe viață. „Ochiul tânărulului este într-o stare foarte gravă. Cel mai probabil, se va pierde definitiv vederea la acel ochi. Va trebui operat în mai multe scopuri pentru a încerca să i se salveze ochiul morfologic”, a declarat medicul oftalmolog Valeriu Cotea.

Agresorul a fost adus de oamenii legii la audieri, după ce tatăl victimei a depus plângere la Poliție. Astfel, tânărul de 18 ani s-a ales cu dosar penal pentru lovire, în urma incidentului care ar fi avut la origine un confict mai vechi dintre cei doi, izbucnit din din cauza unei fete.

Oamenii legii nu exclud ca agresorul să-și fi lovit rivalul cu un box ori cu un alt obiect care efectiv i-a spart ochiul victimei.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI