joi, 18 aprilie, 2024

Un copil născut de o adolescentă bolnavă de gripă a murit în Buzău

Un copil născut de o adolescentă bolnavă de gripă a murit în Buzău

Facebook
Twitter
Email

O adolescentă de 15 ani, din Buzău, diagnosticată cu gripă, a adus pe lume un bebeluş care nu a supravieţuit nici măcar 24 de ore. După ce a născut, starea pacientei s-a agravat, iar medicii au trimis-o la un spital din Bucureşti.

Adolescenta în vârstă de 15 ani s-a prezentat la spital în cursul săptămânii trecute. Medicii au suspectat-o din start de gripă şi au internat-o la Maternitatea Buzău, pentru tratament specific. În cursul zilei de duminică tânăra a adus pe lume un bebeluş, care a murit luni dimineaţă.

Surse medicale au declarat că, imediat după naştere, starea de sănătate a tinerei de 15 ani s-a agravat, aceasta fiind trimisă la un spital din Capitală. Azi, Direcţia de Sănătate Publică a primit rezultatele analizelor tinerei care au confirmat prezenţa virusului gripal.

Astăzi, la Buzău au fost confirmate două cazuri de gripă. Este vorba despre tânăra de 15 ani şi despre un copil de 2 ani, din Buzău. Responsabilii DSP vorbesc despre încă patru suspiciuni de infestare cu virusul tip A.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.