duminică, 8 septembrie, 2024

Un copil de patru ani a supraviețuit miraculos după o cădere de la etajul patru

Un copil de patru ani a supraviețuit miraculos după o cădere de la etajul patru

Facebook
Twitter
Email

Un copil în vârstă de 4 ani, din Buzău, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) cu multiple traumatisme, după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc pe o terasă. În timp ce era doar cu bunica acasă, micuțul s-ar fi urcat pe o masă, apoi s-ar fi cățărat pe carcasa aerului condiționat, de unde a alunecat.

UPDATE Medicii au decis ca micuțul să fie transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, secția Neurologie, pentru tratament și îngrijiri medicale de specialitate.

Copilul a rămas nesupravegheat pentru o clipă și atunci s-ar fi urcat pe o măsuță aflată lângă fereastră, de unde a căzut în gol, de la etajul patru. Băiețelul s-a prăbușit pe terasa unei clădiri. Căderea ar fi fost atenuată atât de sârmele de rufe de la etajele inferioare, cât și de un strat de polistiren de pe acoperișul terasei.

Până să fie transportat la spital, la fața locului a ajuns și mama copilului, care a suferit un atac de panică în momentul în care a aflat ce s-a întâmplat cu copilul ei.

La o primă evaluare medicală, minorul a suferit un traumatism cranio-facial cu epistaxis anterior oprit spontan și ușoare contuzii la nivelul membrelor inferioare. La acest moment, el este stabil hemodinamic si respirator, în curs de investigații.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.