Polițiștii locali din Buzău au descoperit două biciclete municipale în locuința unui cetățean, care erau folosite de adult și de un copil. Acestea fuseseră luate din rastelele stradale amplasate în mai multe puncte din municipiu.
Individul le-a declarat polițiștilor locali că una dintre biciclete era a sa, iar cealaltă, a fiicei sale. A mai precizat că nu știe să citească și că de aceea nu ar fi avut cum să afle că bicicletele aparțin municipalității.
Furtul a fost descoperit datorită GPS-ului instalat pe fiecare bicicletă. Acestea emiteau semnal, de mai multe zile, de la aceeași adresă din cartierul Simileasca.
Precedentul incident a avut loc în decembrie 2023, când un alt buzoian a încercat să ascundă o bicicletă municipală la etajul doi al unui bloc, însă a fost depistat și înregistrat de dispozitivul GPS.
În Buzău au fost aduse de curând aproximativ 500 de biciclete, care pot fi închiriate la prețuri foarte mici, prin intermediul unei aplicații. Au fost amenajate 49 de stații inteligente de închiriere a bicicletelor, prin proiectul Velo City.
Proiectul Velo City a fost implementat în Buzău cu fonduri europene în valoare de 2,6 milioane de euro. Autoritățile locale își doresc să încurajeze astfel mersul pe bicicletă pentru cât mai mulți locuitori din oraș.