Un bucureștean s-a trezit cu poliția pe urmele sale, după ce și-a alimentat mașina cu benzină fără să plătească

După ce a alimentat mașina cu carburant, la o stație din Buzău, un bucureștean a plecat fără să plătească. S-a trezit cu poliția pe urmele sale iar după ce a fost prins le-a spus că nu avea bani la el. Scuza nu a ținut în fața polițiștilor și din acest motiv bucureșteanul s-a ales cu dosar penal.

Ofițerul de serviciu de la Poliția Municipiului Buzău a fost sesizat de șeful unei stații PECO de pe raza municipiului Buzău cu privire la faptul că o persoană a alimentat la acea unitate și a plecat fără să achite contravaloarea combustibilului.

Din primele verificări efectuate de către polițiști a rezultat că persoana care a alimentat s-ar fi deplasat cu un autoturism ce a fost dat în consemn, mașina fiind oprită în trafic, pe raza municipiului Râmnicu Sărat.

Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că mașina era condusă de un bucureștean de 40 de ani care s-a angajat să achite contravaloarea carburantului.

Polițiștii de investigații criminale continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt cu autorul în stare de libertate.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI