Moda centrelor acvatice de agrement ajunge și la Buzău. Un aquapark va fi construit la marginea orașului, în zona de nord, în locul fostului ștrand. Studiul de fezabilitate a fost aprobat de consilierii locali în ședința din 31 august 2023.
Centrul de agrement se va întinde pe o suprafață de circa 30.000 de mp, iar costurile totale sunt estimate la aproximativ 171 de milioane de lei, cu TVA, finanțare care va fi suportată parțial din bugetul local.
Mai exact, 62 milioane de lei cu TVA vor fi investite de instituție în amenajările din exterior, urmând ca pentru cele din interior autoritățile să caute altă sursă de finanțare.
Proiectul denumit „Centrul de recreere aquapark” vizează „transpunerea în operă a elementelor naturale, precum apa, vegetația, lumina în complexitatea compoziției arhitecturale, integrându-se armonios în cadrul Parcului Tineretului”, după cum scrie în proiectul de hotărâre.
În același document sunt trecute și câteva detalii legate de cum va arăta aquaparkul Buzăului. Partea de agrement exterior va fi divizată în opt zone, cu funcții și suprafețe diferite.
Într-o primă etapă, va fi amenajată plaja, cu o suprafață de 11.793,12 mp, unde vor fi amplasate șezlonguri și umbrare. Va mai fi făcută și o altă plajă „umedă”, adică o zonă finisată cu o pardoseală cauciucată, cu suprafața de 593,58 mp.
Tot în cadrul aquaparkului extern este prevăzută și o zonă pentru restaurantele mobile, de tipul food trucks, „bucătării” pe roți.
Autoritățile locale precizează că intenționează ca proiectarea să fie realizată în următoarele trei luni, pentru a putea deschide șantierul în luna decembrie a acestui an.
Clienții vor avea la dispoziție mese cu scaune sub umbrare, întinse pe 555,60 mp. Zona de parcare și circulație auto se va extinde pe 2.477,33 mp și va putea găzdui 100 de autovehicule, iar cea destinată containerelor sanitare și a vestiarelor va fi de 462,54 mp.
Cât privește zona destinată pietonilor, compusă din alei, trepte și rampe, aceasta este propusă să ocupe 796,37 mp.
În proiect mai sunt trecute și zone pentru spațiile verzi, ce vor însuma 5.723,93 mp, dar și bazinele, ce se vor întinde pe 3.520,31 mp. Pentru partea de agrement interior nu sunt trecute detalii, doar că va fi compusă din trei corpuri, unul administrativ și pentru vestiare, altul pentru bazine, dar și unul de tip SPA, pentru perioada rece a anului, după cum se mai menționează în proiect.
Primăria Buzău mai are către finanțare la CNI și alte proiecte, precum Bazin Olimpic, Sală de Sport cu 4.000 de locuri și 12 terenuri de tenis, din care patru acoperite.