VIDEO Accident cu șase răniți, pe DN2 E85, în zona Hanului Ovidiu

Șase oameni au ajuns la spital după ce o șoferiță imprudentă a intrat pe contrasens și a lovit alte două mașini. Accidentul s-a produs astazi după-amiază la limita județelor Buzău și Ialomița.  Pasagera unui Logan pe care masina soferitei de 30 de ani din Suveava l-a acrosat povesteste socata cum s-a intimplat accidentul.

Femeia a scăpat cu o sperietură zdravană, iar soțul său a fost rănit ușor și medicii l-au luat cu ambulanța. Norocul lor a fost că șoferul a tras de volan și au ajuns pe câmp.

O a treia mașină lovită de șoferița din Suceava a fost făcută armonică și cei patru pasageri au fost scoși plini de sânge dintre fiare. Cel mai grav rănită este însă șoferița care a produs accidentul. Ea a fost transportată la spitalul de urgență Floreasca cu traumatism de coloană cervicală. Ceilalți cinci răniți au ajuns la spitalul din Urziceni și sunt în afara oricărui pericol.

Femeia de 30 de ani care mergea de la București spre Moldova era începătoare și polițiștii cred că pe fondul oboselii a intrat pe contrasens unde a lovit cele două mașini care circulau regulamentar. Din cauza accidentului, traficul a fost oprit timp de o oră. Cei care nu au avut răbdare să aștepte deblocarea traficului, au traversat zona pe câmp.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI