Trei vânători din Buzău, la un pas de moarte, după ce au căzut cu mașina într-o râpă și s-au oprit într-un copac

În urma unui apel primit la 112, jandarmii din cadrul Postului Montan Nehoiu au intervenit în sprijinul unui grup de vânători care se aflau în dificultate. Aceștia erau blocați într-un autovehicul căzut într-o râpă adâncă de aproximativ 30 metri și proptit într-un copac.

În urma discuţiilor cu viceprimarul comunei Siriu, jandarmii au aflat că un grup de vânători coborau cu autovehicule de teren pe drumul forestier ce face legătura dintre Lacul Vulturilor şi comuna Siriu, iar la un moment dat conducătorul auto al unuia dintre autovehicule a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat într- o râpă adâncă de aproximativ 30 metri.

Împreună cu echipajele de ambulanţă, jandarmii au hotărât să meargă pe drumul forestier în căutarea acestora, neştiindu-se exact locul unde se răsturnase. După aproximativ zece kilometri de mers, jandarmii au observat luminile unui autovehicul căzut într-o râpă adâncă de aproximativ 30 de metri.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii au observat că maşina s-a oprit din cădere într-un fag, într- o poziţie instabilă, existând posibilitatea prăbuşirii în orice moment. La auzul strigătului de ajutor al uneia dintre victime, jandarmii au coborât în râpă, evaluând starea de sănătate a acestuia. Din cauza terenului accidentat şi al zăpezii, echipajul de salvare nu a putut coborî şi au trimis targa jandarmilor, care au scos prima victimă şi au trecut la salvarea conducătorului auto, care se afla într-o stare gravă, acuzând dureri de coloană, bazin, şi picioare, fiinds prins între scaun şi volan cu spatele în parbriz.

Cu ajutorul colegilor de la ISU Buzău, SMURD, Poliţia Oraşului Nehoiu, s-a reuşit scoaterea celei de-a doua victime şi transportarea ambelor victime la autospecialele de salvare. A treia persoană care se afla pe bancheta din spate a autovehiculului a spart luneta, a ieşit şi neavând leziuni majore s-a putut deplasa până pe drumul forestier, acesta fiind cel care a apelat SNUAU 112, cerând ajutor.

Fii Reporter
Loading...