Trei elevi de la un liceu din Nehoiu au fost răniți într-un accident rutier

Un accident rutier soldat cu patru răniți s-a produs joi pe Drumul Național 10, Buzău-Brașov, pe raza satului Valea Lupului. Printre victime sunt și trei elevi de la Liceul Teoretic „Radu Vlădescu” din Pătârlagele. Mașina în care se aflau aceștia a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un BMW care circula din sens opus.

Din verificările efectuate de echipa de cercetare la faţa locului, a rezultat faptul că un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Nehoiu, în timp ce se deplasa cu un autoturism din direcţia Buzău către Braşov, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din Nehoiu.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto în vârstă de 28 ani şi a trei pasageri din primul autoturism, toţi din Nehoiu, cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani, care au fost transportaţi la spital.

În cauză s-a întocmit dosar penal şi cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.

Toate cele cinci persoane implicate în accident sunt din Nehoiu. Unul dintre răniți – băiatul de 15 ani – se află în starea cea mai gravă, fiind lovit la cap. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI