Transport ilegal de lemne, depistat la Cândești de jandarmii montani

Jandarmii continuă campania de stopare a tăierilor ilegale de arbori. În cursul zilei de sâmbătă, 3 iunie, jandarmii din cadrul Postului Montan Berca, în timpul executării misiunilor specifice, au identificat pe raza localității Cândești o autoutilitară încărcată cu material lemnos.

Jandarmii montani au observat autovehiculul staționat în afara părții carosabile și au hotărât să facă o verificare de rutină. În urma controlului efectuat, cu ajutorul reprezentanților Cantonului Rătești, s-a constatat că șoferul transporta o cantitate mai mare de lemn decât cea înscrisă în documentele de însoțire.

În loc de 1,4 metri cubi cât era trecut pe avizul de însoțire, la măsurători a rezultat că de fapt transporta mai mult decât dublu, respectiv 3,2 metri cubi. Materialul lemnos găsit în plus a fost confiscat și predat lucrătorilor din cadrul Cantonului Rătești, iar șoferul a fost sancționat cu avertisment conform Legii 171/2010, art 19 alin 2 lit c.

De asemenea, societatea comercială care a emis avizul de însoțire a fost sancționată cu amendă în valoare 5.000 lei, conform Legii 171/2010, art 19 alin 1 lit h.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI