Te-ai hotărât să studiezi vioara? Iată CE trebuie să faci înainte de a începe orele!

Cu siguranță te-ai întrebat măcar o dată în viață cum ar fi totul dacă ai ști să cânți cu vocea sau măcar la un instrument. Acesta a fost probabil momentul în care ai stat și ai făcut o trecere în revistă a tuturor instrumentelor care pot fi studiate indiferent de vârstă, cu o singură condiție: să ai ureche muzicală.

Astfel, în acest articol vei descoperi care sunt lucrurile esențiale pe care trebuie să le faci imediat după ce te-ai hotărât că vrei să înveți să cânți la vioară. Chiar dacă este un instrument puțin mai complex decât chitara, pașii pe care trebuie să îi urmezi sunt aceiași, însă eleganța viorii este unică.

Iată care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi dacă vrei să înveți tainele viorii:

Alege un profesor bun

În astfel de cazuri, indicat ar fi să te ghidezi în funcție de recomandări. Dacă ai pe cineva în gașca de prieteni, de exemplu, care cunoaște oameni capabili, implicați în acest domeniu și dedicați unei astfel de meserii, nu ezita să iei legătura cu ei. Mai mult decât atât, poți căuta recenzii referitoare la un anumit profesor pe diverse platforme de specialitate.

În funcție de ceea ce îți dorești să studiezi, caută un mentor care să îți ofere informațiile și îndrumarea de care ai nevoie. Pentru început, poți căuta pe Youtube diverse tutoriale cu lecții de vioară de bază, ca să afli mai multe detalii despre acest instrument.

Fă-ți lecțiile de acasă

Chiar dacă nu ai mai ținut niciodată în mână o vioară, documentează-te și află mai multe despre originile ei, despre tradițiile legate de acest instrument, dar și care sunt cele mai importante elemente pe care trebuie să le cunoști, precum materialul din care este realizată, corzile sau notele.

Pe lângă aceste lecții, trebuie să îți achiziționezi și instrumentul pe care vrei să îl studiezi pentru a putea exersa și în afara orelor. În funcție de buget, dar și de dorințele și de nevoile tale, poți alege o vioară acustică de pe Soundcreation sau poți merge pe o variantă clasică.

Fixează-ți obiective realiste

În momentul în care vei începe să mergi la orele de vioară, trebuie să știi de la bun început că răbdarea este cea mai importantă, la fel și perseverența. Cu cât îți dorești mai mult să descoperi acest instrument și vei învăța diverse tehnici și structuri, cu atât vei ajunge mai departe în tot demersul tău.

Primele ore sunt introductive și vei învăța elementele de bază, deci nu îți fixa obiective prea mari de la început, ci încearcă să faci acest lucru treptat, pentru a progresa în mod natural.

Pe lângă acești pași pe care trebuie să îi urmezi, trebuie să ai grijă constant de instrument. Asigură-te că este acordat mereu și că îți îmbunătățești tehnica și postura de la o oră la alta. Dacă nu ții cont de toate aceste lucruri, riști ca durata de viață a viorii sa fie mai scurtă decât ai preconizat. Ia în considerare aspectele prezentate în acest articol și asigură-te că ritmul tău de învățare este unul adecvat și că vei fi perseverent pentru a reuși ceea ce ți-ai propus de la bun început.

Sursa foto: shutterstock.com

Fii Reporter