Sute de petarde, confiscate de jandarmi de la o femeie care încerca să le vândă în Piața Centrală

Un echipaj de jandarmi a depistat, astăzi, pe timpul executării misiunilor specifice în Piaţa Centrală, o femeie care intenționa să vândă niște produse dintr-o sacoșă voluminoasă. Fiind cunoscută cu antecedente în comercializarea ilegală de petarde, jandarmii au legitimat-o, iar la controlul bagajelor au găsit 240 de cutii a câte 60 de petarde, fabricate în China.

Întrucât materialele pirotehnice erau deţinute fără drept, buzoianca, în vârstă de 30 de ani, a fost condusă la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău pentru efectuarea verificărilor necesare. De asemenea, jandarmii au confiscat cele 240 de cutii şi au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală în conformitate cu Legea 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive.

Actele de sesizare împreună cu petardele găsite la controlul bagajelor, au fost înaintate către Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Buzău, pentru soluţionarea cauzei.

dsc_0015

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI