luni, 14 octombrie, 2024

Start în amenajarea penitenciarului de la Unguriu, cel mai modern din țară. Va avea un pavilion surpriză

Start în amenajarea penitenciarului de la Unguriu, cel mai modern din țară. Va avea un pavilion surpriză

Facebook
Twitter
Email

Construcția penitenciarului de la Unguriu a intrat în linie dreaptă. Investiția are o valoare de circa 65 milioane de euro, iar finalizarea este prevăzută pentru anul 2028. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a văzut miercuri amplasamentul viitoarei pușcării, mai precis curtea unei foste unități militare.

Vizita demnitarului a marcat startul oficial al lucărilor de construcție a noului penitenciar. Alina Gorghiu a fost însoțită la Unguriu de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Dan Halchim, de președintele C.J. Buzău, Petre Emanoil Neagu, și de primarul comunei Unguriu, Ciprian Tirizică.

Penitenciarul buzoian va fi cel mai modern din Româna și singurul construit de la zero în ultimii 20 de ani. Este proiectat să aibă o capacitate de 900 de locuri de cazare.

Unitatea are prevăzute 12 pavilioane de detenție interioare. Dintre acestea, zece pavilioane vor fi destinate deținuților din regim semideschis, celelalte două fiind utilizate pentru cazarea celor o sută de deținuți clasificați în regimul de detenție deschis.

Penitenciarul de la Buzău va aduce o premieră și în ceea ce privește regimul de detenție în România. Este vorba despre amenajarea unui pavilion surpriză, numit ”libertate absolută”. Clădirea va fi construită, în exteriorul penitenciarului și aici vor ajunge yemporar deținuții aflați în perioada de pregătire pentru libertate.

Spaţiul va avea patru dormitoare, prevăzute cu grupuri sanitare proprii, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi, o sală pentru activităţi ocupaţionale, o sală multifuncțională, bucătărie şi spațiu de depozitare alimente, spălătorie, curte de plimbare, birou pentru personal.

Zona de zi va dispune de o sală multifuncțională, o sală de activităţi, o bucătarie dotată și echipată corespunzător, un birou pentru personal si o spălătorie cu uscătorie

Potrivit directorului general al Administrației Penitenciarelor din România, chestor de politie penitenciară dr. Dan Halchin, acest regim de detenție nu există în țara noastră.

O altă componentă importantă pentru deținuți va fi pavilionul ”vizite”, care va include spații pentru vizite cu apărătorul, spaţii de tipul mama şi copilul, spaţiu vizite de tip părinte un copil și spaţii pentru vizite conjugale.

În penitenciarul de la Unguriu vor lucra aproximativ 400 de angajați, atât personal specializat pentru paza deținuților, cât și pentru sectorul administrativ. Investiția are o valoare de aproximativ 65 milioane de euro, iar finalizarea este prevăzută pentru anul 2028. Constructorul a promis că va încerca nu doar să se încadreze în termen ci chiar să închidă mai repede șantierul.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.