marți, 23 aprilie, 2024

Șoferi beți și fără permis de conducere, scoși la timp din trafic

Șoferi beți și fără permis de conducere, scoși la timp din trafic

Facebook
Twitter
Email

Polițiștii buzoieni de la Serviciul Rutier au întocmit, sâmbătă și duminică, un număr de 11 dosare penale şi au aplicat peste 500 de sancţiuni, ca urmare a neregulilor constatate în trafic. De asemenea, au reţinut în vederea suspendării 13 permise de conducere.

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 97.527 de lei. Un număr de 211 dintre abaterile comise de conducătorii auto au fost la regimul legal de viteză, împotriva a trei şoferi „mult prea grăbiţi” fiind luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării, pentru o perioadă de 90 de zile.

Alte patru permise au fost reţinute pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea, două pentru efectuarea de depăşiri neregulamentare, iar patru pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pentru că s-au urcat băuţi la volan, alți cinci şoferi s-au ales cu dosare penale, după ce etilotestele au indicat în cazul lor valori cuprinse între 0,43 mg/l şi 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe unul dintre aceștia, un bărbat în vârstă de 41 de ani din comuna Cochirleanca, polițiștii l-au descoperit că nu posedă permis de conducere, în urma verificărilor efectuate în bazele de date. În acelaşi dosar este cercetat şi proprietarul maşinii, care i-a încredinţat maşina cu toate că ştia că nu este posesor de permis de conducere.

În ultimele două zile, poliţiştii rutieri au mai întocmit alte şase dosare penale pentru conducerea pe drumurile publice a unor autovehicule neînmatriculate, pentru conducere cu permisul suspendat sau pentru conducerea de autoturisme fără drept de circulaţie în România.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.

Actualitate

Împrumutul rapid: Când timpul este esential

În lumea finanțelor personale, un împrumut rapid poate oferi soluții rapide și eficiente dacă te confrunți cu probleme financiare urgente sau imprevizibile. Asemenea unui buton