Șofer beat și fără permis, prins după o urmărire ca-n filme, lângă Râmnicu Sărat

Un bărbat din Puiești a pus în alertă Poliția din Râmnicu Sărat pentru că a ignorat semnalele oamenilor legii. Șoferul nu avea permis de conducere și era băut. Nu este singura abatere depistată în minivacanța de Sf. Maria, 18 dosare penale fiind întocmite pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Isprava bărbatului de 32 de ani s-a întâmplat în dimineaţa zilei de 16 august, în jurul orei 07.00. Felul în care conducea a trezit suspiciunile polițiștilor care i-au făcut semn să tragă pe dreapta. În loc să oprească, acesta a apăsat pedala de accelerație. După doi kilometri parcurși, pe DJ 202, fugarul a acroșat lateral un alt autoturism și așa a putut fi prins de polițiști.

Din verificările efectuate în bazele de date s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere. Acesta se afla și în stare de ebrietate, iar la solicitarea poliţiştilor a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi prelevarea de mostre biologice, necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ca urmare, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, respectiv „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. În cauză a fost întocmit dosar penal şi cercetările continuă.

În perioada minivacanţei, poliţiştii care au acţionat pentru supravegherea şi controlul traficului rutier au întocmit 18 dosare penale.

Poliţiştii aflaţi în dispozitivele de supraveghere şi control al traficului rutier au efectuat peste 700 de testări alcoolscopice, pentru depistarea şi scoaterea din trafic a conducătorilor auto aflaţi sub influenţa alcoolului.

În funcţie de valoarea indicată de etiloteste, în 13 cazuri s-au întocmit dosare penale iar în alte 20 de situaţii au fost aplicate sancţiuni contravenţionale (concentraţii alcoolice cuprinse între 0,14mg/l şi 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat).

Cea mai mare valoare indicată de aparatul etilotest – 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost în cazul unui bărbat de 40 de ani, din Rm. Sărat care a fost oprit de un echipaj de poliţie ce acţiona pe strada Primăverii din Rm. Sărat. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Alte trei dosare penale au fost întocmite după ce poliţiştii au depistat în trafic persoane care conduceau autovehicule deşi nu figurau în bazele de date ca fiind posesori de permise de conducere, aceştia conducând totodată autovehicule neînmatriculate, iar într-unul dintre cazuri cel de la volan a refuzat şi testarea alcoolscopică.

Un alt dosar penal a fost întocmit de poliţişti după ce au depistat un bărbat din Tulcea care conducea un autoturism deşi îi fusese suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI