Sentință favorabilă polițiștilor locali, în procesul cu Primăria Buzău

Procesul deschis în vara anului trecut, odată cu decizia Primăriei de a transforma Poliția Locală în instituție cu personalitate juridică, s-a încheiat la Curtea de Apel Ploiești cu victorie de partea polițiștilor locali. Magistrații au decis, definitiv, suspendarea hotărârilor de Consiliu Local, prin care era stabilită o nouă organigramă pentru Poliția Locală Buzău.

Prin sentința Curtea de Apel Ploiești, polițiștii locali își păstrează posturile, cel puțin până în momentul în care procesele pe fond avute cu Primăria se vor încheia.

„Poliţiştii locali au câştigat suspendarea hotărârilor CLM numărul 120 şi 121 care vizau, practic, înfiinţarea Poliţiei Locale, inclusiv organigrama, cu personalul Poliţiei Locale. S-a dispus în mod definitiv suspendarea acestor două hotărâri până la soluţionarea acţiunii în anularea lor. Deci prin hotărîrea 120 s-a înfiinţat Poliţia Locală cu personalitate juridică proprie, iar prin hotărîrea 121 se aprobase Reglamentul de funcţionare al acesteia. Se menţin, în continuare, locurile de muncă ale poliţiştilor locali şi urmează să se judece pe fond”, a declarat avocata polițiștilor locali, Oana Tănăsică.

În viziunea executivului Primăriei, reorganizarea Poliţiei Locale rezolvă problema legată de concedierea celor 323 de poliţişti care nu au mai prins noua organigramă a Primăriei. Noua conducere din Palatul Comunal susţine că aceştia au fost angajaţi ilegal de fosta administraţie şi, mai mult ca sigur, ei nu se vor mai regăsi nici în viitoarea formulă propusă pentru instituţia publică Poliţia Locală.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI