miercuri, 21 februarie, 2024

Şef de poliţie judiciară, cercetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi luare de mită

Şef de poliţie judiciară, cercetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi luare de mită

Facebook
Twitter
Email

Un ofiţer de poliţie judiciară şi şef al Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău este cercetat  de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi luare de mită. Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada 20 iunie – 31 octombrie 2013, prin încălcarea, cu ştiinţă, a atribuţiilor de serviciu, învinuitul Alexandru Tudorel Ştefan a întocmit personal sau a determinat alţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău să întocmească acte prin care s-a solicitat menţinerea nejustificată, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Buzău, a unui condamnat.
Mai mult, a dispus scoaterea nejustificată a acestuia, din incinta Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv Buzău, sub pretextul derulării unor pretinse activităţi judiciare.
Ca urmare a acestor acțiuni, condamnatul și-a sărbătorit ziua de naștere cu prietenii și membrii familiei, a participat la petreceri, a avut acces la frizerul personal, etc.
Totodată, s-a reţinut că la data de 22 octombrie 2013, în scopul efectuării acelorași demersuri, învinuitul Alexandru Tudorel Ştefan a primit de la condamnat, prin intermediul unui om de încredere de-al său, mai multe materiale de construcţie în valoare de 206,21 lei, care au fost utilizate la renovarea unei locuințe.
Prin demersurile efectuate, învinuitul Alexandru Tudorel Ştefan a afectat activitatea unităţii de poliție pe care o deserveşte, prin aceea că acţiunea a fost derulată cu ignorarea specificului activităţii instituţiei, s-a desfășurat pe o lungă perioadă de timp, a inclus numeroase acte materiale, a implicat numeroase mijloace și persoane din rândul poliției şi a prejudiciat bugetul I.P.J. Buzău cu suma de 1.827,11 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu persoana privată de libertate în perioada 20.06.2013 – 31.10.2013.
Învinuitului i s-au prezentat acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
Față de învinuitul ALEXANDRU TUDOREL STEFAN procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile.
“Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” se arată într-un comunicat remis de DNA, Serviciul Teritorial Ploiești.

CITEŞTE ŞI: VIDEO Primele imagini cu Tily Spoitoru, interlopul pe care l-a favorizat poliţistul buzoian anchetat de DNA

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.