sâmbătă, 18 mai, 2024

Sediul Jandarmeriei, de pe strada Bazalt, va intra în reabilitare

Sediul Jandarmeriei, de pe strada Bazalt, va intra în reabilitare

Facebook
Twitter
Email

Mai bine mai târziu, decât niciodată. Așa se poate spune despre sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău, care, după mulți ani de așteptare, va intra cât de curând în reabilitare. Proiectul privind modernizarea clădirii de pe strada Bazalt a primit finanțare, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. C

lădirea Jandarmeriei Buzău va fi reabilitată complet în următorii 3 ani.

De Ziua Jandarmeriei, pe lângă avansările în grad și alte recompense în zi de sărbătoare, jandarmii buzoieni au primit o altă veste bună. Începând din acest an, sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău va intra într-un amplu proces de reabilitare.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de aproximativ 1,4 milioane de euro, în mare parte bani europeni. Investiția beneficiază de finanțare alocată prin Apelul de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, finanțat din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, dar și din fonduri naționale.

Potrivit proiectului, lucrările sunt complexe iar pavilionul central va fi modernizat complet . Se are în vedere consolidarea și reabilitarea termică a clădirii, instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperiș sau înlocuirea instalației electrice și sanitare. Totodată, se vor amenaja stații de încărcare pentru autovehicule electrice, semn că Ministerul Afacerilor Interne are în plan, pe viitor, dotarea unităților de jandarmi cu mijloace de transport sută la sută Eco.

Lucrările vor începe în acest an și trebuie să fie gata la începutul anului 2026.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.