VIDEO Satul lui Ion Băieșu, la final de poveste. Mai puțin de 40 de suflete mai trăiesc în cătunul dintre dealurile Buzăului

Fenomenul depopulării lovește crunt satele izolate. Cătunul Băești, locul în care s-a născut Ion Băieșu, unul dintre cei mai importanți umoriști români, pare că a ajuns la sfârșit de poveste. În satul dintre dealurile Buzăului trăiesc mai puțin de 40 de suflete, cei mai mulți bătrâni care se încăpățânează să reziste în vatra care le-a fost cămin toată viața.

Tanti Onița este unul dintre puținii locuitori ai satului Băești. Își duce bătrânețea singură și numai grija pentru animalele din bătătură o fac să reziste sub greutatea celor 82 de ani ai săi.

”Mai mulți câini decât oameni, pentru că am stat și am făcut socoteala. Vreo 35 de suflete mai suntem; îi numeri pe degete. E grea viața aici, pentru că nu ai un magazin aproape”, spune Onița Toader.

Între vizitele copiilor de la oraș, singurele suflete care-i țin companie bătrânei sunt motanul Miki și Lis, un cățel jucăuș.

La nevoie, este ajutată de câțiva vecini un pic mai tineri decât ea. Gospodăriile lor sunt despărțite de câteva case părăsite, în care paturile, dulapurile cu veselă şi alte piese de mobilier au rămas intacte, aşa cum le-au lăsat cei care le-au locuit cândva.

”Sunt mai multe bătrâne, tineret mai sunt eu cu Sandu, Nicu cu Vica, dar și noi suntem în etate. Eu am 60 de ani. Cu aprovizionarea e cel mai greu, pentru că trebuie să mergem pe jos, la Izvoru, vreo patru kilometri”, spune Elena, localnică din Băești.

Bătrânii rămaşi în satul izolat spun că nu aud glăscior de copil pe uliţe decât atunci când le vin strănepoţii în vizită. Zeci de case au fost rase de pe fața pământului iar rămășițele unor garduri sunt dovada că aceste gospodării au existat cândva.

Vechea vatră a satului a dispărut, odată cu dărâmarea în timp a peste 30 de case din chirpici. Au rămas în picioare în jur de 40 de locuințe, printre ele și casa în care a copilărit Ion Băieșu, marele umorist român care a creat personajele Tanța și Costel.

Gospodăria este locuită acum de un văr al scriitorului, care a transformat curtea în loc de socializare pentru puținii băeșteni.

”Mai schimbăm o vorbă, mi gustăm un vinișor, o țuică, mai vorbim de agricultură, de ce se întâmplă prin țară dar și despre necazurile noastre. Pe noi ne supără tare că nu avem în sat un magazin, care să fie deschis de vreo două ori pe săptămână, măcar”, spune Nicolae Mihalache.

Trecerea timpului și neputința oamenilor au lăsat urme adânci inclusiv pe zidurile bisericii vechi de două secole. Bilanţul făcut la biserica din sat arată că acest cătun se stinge încet, dar sigur.

”Satul a fost și comună. Când s-a căsătorit o mătușă, acum vreo 60 de ani, erau 96 de familii întregi. Copiii au mers după societate, iar bătrânii s-au mutat la cele veșnice”, spune preotul din Băiești.

Oamenii din zonă văd o șansă de salvare a satului Băești prin valorificarea în scop turistic a locuințelor vechi, ce pot fi renovate, a vechii biserici și a peisajului unic din jur.

De asemenea, spun localnicii, în curtea casei în care s-a născut scriitorul Ion Băieșu, autorul romanului Balanța și al unor cunoscute scenete TV, s-ar putea organiza întâlniri cu urmașii acestuia dar și cu alți scriitori din zonă. Satul Băești se află la 40 de kilometri distanță de Buzău.

Fii Reporter

Tablouri canvas personalizate - Livrare Gratuita in Buzau