Șapte mii de lei ar putea primi familiile sărace pentru montarea unei centrale de apartament

Primăria Municipiului Buzău intenționează să acorde un sprijin substanțial pentru montarea unei centrale de apartament de către buzoienii care locuiesc la bloc și au venituri sub salariul minim pe economie. Un proiect de hotărâre al consiliului local ce se află în dezbatere publică până pe 18 aprilie, va stabili exact cuantumul ajutorului pentru cei rămași fără căldură în urma opririi furnizării agentului termic de către Ecogen. Suma maximă acordată ar putea ajunge chiar și la șapte mii de lei.

În prima fază a proiectului primăria a luat în calcul acordarea de ajutoare financiare să se facă doar pentru cei care locuiau în blocuri în care existau doar trei clienți branșați la RAM.

Pentru că fosrte multe familii cu venituri mici s-au plâns că nu au posibilitate să-și monteze centrale de apartament, primăria s-a gândit să acorde ajutoare pentru montarea centralelor termice tuturor buzoienilor branșați la serviciile RAM.

Pentru a beneficia de această subvenție, locatarii trebuie să demonstreze că au doar un venit pe membru de familie mai mic decât salariul minim pe economie.
Ajutorul acordat o singură dată de municipalitate ar urma să ajungă până la șapte mii de lei.„Pentru acoperirea parțială a unor cheltuieli necesare achiziționării și instalării unui sistem de încălzire al locuinței, astfel încât sănătatea persoanelor singure și familiilor defavorizate care fac parte din asociații de locatari sau proprietari să nu fie pusă în pericol de lipsa acestui sistem de încălzire, și care au un venit net/lună/membru de familie de până la nivelul salariului minim net pe țară, se acordă un ajutor de până la 7.000 lei, o singură dată.”, se precizează pe siteul www.primariabuzau.ro, în proiectul de hotărâre aflat în dezbatere.
Proiectul va fi în dezbatere publică până pe data de 18 aprilie fiind supus aprobării Consiliului Local Municipal în ședință ordinară a lunii mai.
Fii Reporter