Rondul de la Spătaru va fi extins cu 200 de metri pătrați. Lucrările durează zece zile

Specialiștii în amenajarea drumurilor au reanalizat giratoirul de la Spătaru și au hotărât extinderea intersecției cu 200 de metri pătrați, pe locul rămas liber după demolarea fostului punct de observație al Poliției Române.

Extinderea sensului are dublu scop, respectiv accesul mai rapid și în siguranță al tirurilor, în special, și protejarea asfaltului, nemaifiind nevoie de răsucirea în loc a roții.

Constructorii estimează aproximativ zece zile pentru executarea lucrărilor.

”Intersecția, care, până nu demult, era foarte periculoasă, va beneficia nu doar de un sens giratoriu, ci, cel mai probabil, chiar și de o bandă separată pentru dreapta.
Astfel, tehnic vorbind, lărgirea racordului de virare la dreapta, din DN2B în DN2 E85, va facilita accesul în intersecție a mașinilor de mare tonaj”, anunță pe Facebook deputatul PNL, Gabriel Avrămescu.

Lucrarea de amenajare a drumului, executată de CNAIR, a început în decembrie anul trecut odată cu demolarea borcanului, sensul giratoriu provizoriu fiind funcțional, la începutul lunii aprilie anul curent.

După avizul poliției rutiere pentru noua soluție tehnică de amenajare a intersecției, acostamentul va fi amenajat cu sistem rutier complet, astfel că, la final, va exista mai mult spațiu pentru sistematizarea intersecției.

Fii Reporter


Tablouri canvas personalizate - Livrare Gratuita in Buzau