Revoltă a tarabagiilor față de polițiștii locali care patrulau în Piața Centrală

Foto Valentin Corcodel

A fost mare scandal, luni după-amiază, în Piața Centrală. Cearta s-a purtat între tarabagii și polițiștii locali care patrulau prin piață. Scânteia a pornit după ce echipa de la ordine publică le-a atras atenția unor vânzători din zona fructelor și legumelor să își restrângă suprafața de expunere a mărfii.

Comercianții le-au reproșat polițiștilor locali că din exces de zel se leagă de amănunte, precum depășirea cu câțiva zeci de centimetri a spațiului închiriat. Oamenii au spus că nu merită un astfel de tratament pentru că și-așa sunt împovărați de taze prea mari, de aproape 400 de lei lunar pe taraba închiriată, în schimbul unor condiții improprii comerțului cu produse proaspete.

Pentru a calma spiritele, echipajul de la ordine publică a primit rapid sprijinul grupei mobile de la Poliția Locală. După 15 minute de țipete și vociferări, comercianții s-au calmat însă sunt hotărâți să își expună doleanțele administratorului societății Piețe, Târguri și Oboare. Ei vor condiții mai bune, pe măsura chiriei care le este percepută.

Fii Reporter