luni, 11 decembrie, 2023

Restricții pentru pietoni și autoturisme, în centrul Buzăului

Restricții pentru pietoni și autoturisme, în centrul Buzăului

Facebook
Twitter
Email

Lucrările de reabilitare a Pieței Dacia vor începe în primele zile ale lunii martie și vor impune, în zona centrală a orașului Buzău, restricții de circulație, atât pentru pietoni cât și pentru autovehicule.

După ce zona amenajată pentru vânzarea temporară de mărțișoare va fi eliberată, persoanele care vor traversa Piața Dacia vor avea obligația să evite zona de șantier și să circule pe culoare care vor fi delimitate și asigurate de constructor.

De asemenea, restricțiile ce vizează traficul auto vor fi amânate până la resistematizarea străzilor din zona centrală. Strada Ostrovului va prelua traficul în dublu sens, nu în sens unic, cum este acum, schimbare care ar urma să se producă din a doua jumătate a lunii martie.

Până atunci, se vor derula lucrări pentru refacerea carosabilului și semnalizarea rutieră atât pe strada Ostrovului, cât și pe porțiunea din strada Independenței de la fostul restaurant Miorița până la Piața Centrală.

După ce traficul va fi preluat în ambele sensuri pe Ostrovului-Independenței, circulația pe Aleea Trandafirilor urmează să se suspende.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.