Recitalul trupei Phoenix din Drăgaică a fost amânat din cauza ploii. Află când va cânta legendara formație

Oraganizatorii festivalului Drăgaica 2017 anunţă că, din cauza condițiilor meteorologice total nefavorabile, concertul Phoenix & Grigore Leșe, programat pentru duminică seara, se amână. Spectacolul va avea loc luni seara, cu începere de la ora 21.00.

Promotorul evenimentului, Alfred Vasilescu, a declarat că din cauza precipitaţiilor abundente, trupeţii nu au avut până acum nici măcar posbilitatea să-şi instaleze instrumentele.

„Invitaţii noştri speciali au acceptat să decaleze acest recital din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Sunt deja cazaţi la un hotel din Buzău iar mâine vor concerta de la ora 21.00 în târgul Drăgaica”, a spus Alfred Vasilescu.

Prognozele meteo pentru luni arată bine pentru organizatori, ele indicând că ploaia se va opri la primele ore ale dimineţii iar temperaturile vor creşte simţitor după-amiază.

Programul zilei de luni pentru concertele din târgul Drăgaica va fi următorul:

19.00 Concert folcloric cu Daniel Turică, Vasilica Tătaru și Ovidiu Purdea Someș cu taraful de la Cluj.

21.00 Concert Phoenix și Grigore Leșe.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI