Trupul lui Rudolf Heinz, afaceristul care s-a spânzurat lunea trecută de un pod din Buzău, este în continuare la morga SML Buzău. Conform unor surse din rândul anchetatorilor, fiica milionarului din Austria ar fi cerut anchetatorilor buzoieni ca necropsia să fie făcută doar în prezența unor experți din Austria.

Familia austriacului este distrusă de pierderea suferită și nu se poate împăca cu explicatia dată de văduva de 25 de ani cum că soțul ei ar fi făcut o criză de depresie care l-a condus la gestul necugetat.
Buzoianca a povestit că bărbatul ei s-ar fi sinucis imediat după ce ar fi refuzat să întrețină relații intime din cauza unei operații care i-ar fi pus în pericol sănătatea.
La mijloc sunt și sume foarte mari de bani care i-ar reveni tinerei văduve după această tragedie. Cu câteva ore înainte de a se spânzura de un pod, sinucigasul ar fi cerut familiei din Austria ca văduva să moștenească una din fabricile de cablaje din Cehia dar și un imobil de 1 milion de euro din Austria.
De altfel, chiar tânăra văduvă a recunoscut că fiica soțului decedat, de 24 de ani, nu s-ar fi împăcat niciodată cu relația celor doi, între ei fiind o diferență de vârstă de peste 20 de ani.
Soția austriacului a declarat că va accepta orice parte i se cuvine din averea lui Rudolf Heinz și pentru acest scop și-a angajat deja doi avocați pentru a-i reprezenta interesele legale.
În urmă cu șase luni, cei doi soți au cumpărat la Buzău imediat după cununia civilă o vilă de peste 150 de mii de euro. De asemenea, bărbatul nu ar fi lăsat-o pe tânără cu conturile goale. Înainte să se sinucidă, Rudolf i-ar fi deschis un cont soției, în care i-a virat câteva zeci de mii de euro.