Programul Festivalului Buzău Fest. Lăutarii lui Nicolae Botgros și Loredana vor susține concerte în Sărata Monteoru

Paradă cu torțe, lupte de gladiatori, două seri de concerte, plimbări gratuite cu un autobuz – de aceste surprize vor avea parte turiștii care vor fi prezenți la a doua ediție a festivalului „Buzău Fest”, ce va avea loc în perioada 1-2 iunie. Evenimentul va fi organizat, în mare parte, în statiunea Sărata Monteoru.

Festivalul “Buzău Fest”, eveniment dedicat promovării culturii şi turismului local, continuă și în acest an, după succesul ediţiei de debut, din 2017. Evenimentul va avea loc în perioada 1-2 iunie şi va fi organizat de către Consiliul Judeţean Buzău, atât în municipiul Buzău, cât şi în staţiunea Sărata Monteoru.

Festivalul va debuta joi seara, pe 31 mai, la Buzău, unde va avea loc o paradă cu torțe, pe bulevardul Nicolae Bălcescu pană în Parcul Crâng, la Obelisc.

Evenimentul va continua, vineri și sâmbătă, în statiunea Sărata Monteoru. Acolo vor fi organizate tabere și ateliere antice de prelucrare a osului, standuri ale meșterilor populari, precum și demonstrații și lupte ale gladiatorilor.

Autoritățile s-au gândit și la buzoienii care nu au posibilitatea de a ajunge în stațiune în cele două zile ale festivalului. Consiliul Județean Buzău va pune la dispoziția celor interesați două autobuze etajate, care vor efectua curse gratuite din Buzău către statiunea Sărata-Monteoru.

„Facem acest festival care să ne reprezinte ca și județ, un festival de tradiție, un altfel de festival în care pe lângă divertisment vrem să punem în valoare tradițiile noastre buzoiene de la meșteri populari la maeștri artei culinare pentru că avem și produse culinare reprezentative pentru Buzău. Vrem să punem în valoare și din punct de vedere turistic stațiunea Sărata Monteoru, să punem în valoare istoria acestui județ și să promovăm tot ceea ce este bine și frumos în acest județ. Ținând cont ca anul asta sunt 100 de ani de România o mare parte din eveniment sunt legate și de această sărbătoare”, a spus Petre Emanoil Neagu.

Ca element de noutate, la cea de-a doua ediție a Buzău Fest va fi prezentă pe lângă gărzile de daci și de romani de anul trecut și o gardă care va veni special din Bulgaria pentru evenimentul de la Buzău dar și o „gardă” formată din militari ai Diviziei 2 Infanterie „Getica” care va participa la parada de pe străzile orașului în prima zi de festival, joi, 31 mai.

O altă noutate în acest an este că Buzău Fest va oferi buzoienilor și nu numai, două zile de concerte. Prima zi va fi dedicată muzicii populare iar capete de afiș vor fi Ion Paladi și Orchestra „Lăutarii” din Chișinău condusă de maestrul Nicolae Botgros în timp ce cea de-a doua zi va rezerva o întâlnire de peste două ore cu Loredana și trupa acesteia.

A doua ediție a festivalului „Buzău Fest” se va încheia sâmbătă seara, cu un concert al Loredanei Groza și cu un foc de artificii. Bugetul total alocat organizării acestui eveniment este de 200.000 de lei.

Buzau Fest Flyer Fata Online

Buzau Fest Flyer Program Online

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI