Profesorii buzoieni au hotărât să declanșeze greva generală

Dascălii buzoieni au decis, prin referendum efectuat în rândul membrilor de sindicat, să declanșeze greva generală începând de luni, 12 iunie. Totuși, pentru că în momentul de față nu sunt create condițiile prevăzute în referendum, respectiv acordul a peste 50% dintre filialele din țară, conducerea SÎP Buzău solicită liderilor buzoieni de sindicat ca până duminică, 11 iunie, să hotărască dacă vor să declanșeze greva doar alături de colegii din cele câteva județe care au decis asta.

”Liderii de sindicat trebuie să ceară, până duminică, acordul membrilor SÎP Buzău dacă sunt de acord să declanșăm luni greva doar alături de colegii din Iași, Călărași, Cluj și Sectorul 6 București. Sperăm ca odată cu noi va urma ca și celelalte județe să declanșeze greva”, a declarant liderul SÎP Buzău, Ion Dobre.

Printr-un comunicat de presă, reprezentanții Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SÎP) Buzău anunță că din totalul de 4.574 membrii, au fost consultați 3.900, care s-au exprimat astfel: 3.516 voturi pentru și 384 împotrivă. Diferența de 674 membri reprezintă personalul nedidactic care nu au fost consultat în toate unitățile școlare sau cadre didactice care nu s-au pronunțat pentru nicio variantă.

Fii Reporter