luni, 15 iulie, 2024

Prinsă drogată la volan, conducea un autovehicul neînmatriculat și cu plăcuțe furate

Prinsă drogată la volan, conducea un autovehicul neînmatriculat și cu plăcuțe furate

Facebook
Twitter
Email

În cadrul unor ample controale efectuate, miercuri, pe străzile din municipiul Buzău, o șoferiță în vârstă de 54 de ani a fost prinsă de polițiști conducând un autovehicul neînmatriculat și sub influența unei substanțe psihoactive.

Șoferița a fost oprită pentru control, însă, în timpul verificărilor în bazele de date, s-a descoperit că autoturismul pe care îl conducea nu era înmatriculat, iar numărul de înmatriculare montat aparținea altui vehicul.

Uimirea polițiștilor a fost și mai mare atunci când au testat-o pe femeie cu aparatul drugtest, descoperind prezența unei substanțe psihoactive în organism.

Polițiștii au condus-o pe șoferița de 54 de ani la spital, pentru a i se preleva mostre biologice în vederea confirmării prezenței substanțelor interzise în corpul său.

În aceeași zi, polițiștii au întocmit un dosar penal unui tânăr în vârstă de 18 ani, din Ulmeni, care a fost depistat conducând un autoturism pe DJ203E, în Rușețu.

Din verificările efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că “șoferul” nu deține permis de conducere. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. În autoturism se afla și proprietarul acestuia, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Ialomița.

Miercuri, în intervalele orare 09,00 – 12,00, respectiv 16,00 – 20,00, polițiștii de ordine publică și de poliție rutieră acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în care ar putea fi implicați pietonii și bicicliștii.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale bicicliștilor și pietonilor care și-au pus viața în pericol prin modul în care au circulat.

Patru permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor sau autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.