Primăria Buzău, împiedicată de judecători să-i concedieze pe polițiștii locali

Veste bună pentru cei 250 de polițiști locali de la serviciul de pază care au rămas în luptă cu municipalitatea buzoiană. Cu o amânare de câteva ore, miercuri după-amiază, Tribunalul Buzău a suspendat două hotărâri ale Consiliului Local Buzău care au pregătit terenul pentru o reorganizarea Poliției Locale, urmată de preavize, luna trecută. Ca efect, concedierile vor fi suspendate, iar polițiștii locali vor rămâne în activitate.

Judecătorul de pe fond a decis să suspende cele două hotărâri de consiliu local prin care s-a încercat a doua concediere a agenților locali. Primăria Buzău va face apel, care se va judeca la Curtea de Apel Ploiești.

„Am câștigat din nou. Sper să nu se supere domnul primar pe mine, dar încet și apăsat ca la Râmnicu Sărat adevărul va ieși la iveală. Cei de la Primărie nu au putut prezenta astăzi judecătorului documentele solicitate. N-au avut aviz de la ANFP, ci doar un aviz de la prefectură care nu înseamnă mare lucru. Noi vom continua lupta în justiție pentru a demonstra și faptul că nu se face mare economie prin disponibilizarea noastră și angajarea firmelor de pază. O să vin cu documente în acest sens în curând”, a declarat Vasile Ene, reprezentantul polițiștilor locali.

Meciul în justiție nu este încă tranșat, întrucât Primăria Buzău va face apel care se va judeca la Curtea de Apel Ploiești. În cazul în care se va menține decizia de pe fond, preavizele dictate de Primăria Buzău se vor anula.

Fii Reporter
Loading...