Prefectura va controla tăierile de ulmi din pădurea Crâng

Tăierile din pădurea Crâng vor fi verificate de o Comisie de Control condusă de Instituția Prefectului, din care vor face parte mai mulți reprezetanți ai Poliției, Gărzii Forestiere și de Mediu.

Aceștia au sarcina să descopere dacă tăierile de ulmi se bazează pe temei legal. Controlul se face în baza unei sesizări a unui parlamentar de Buzău al ALDE, în care semnalează suspiciuni în ceea ce privește legalitatea tăierilor masive de arbori din cel mai mare parc buzoian.

Reprezentantul Guvernului în județ precizează că, în urma verificărilor din teren, se vor lămuri toate aspectele de legalitate cu privire la exploatarea pădurii Crâng. Rezultatele verificării vor fi prezentate într-o ședință a Colegiului Prefectural.

Săptămâna trecută, Direcția Silvică și Primăria Buzău, cele care admnistrează pădurea, respectiv parcul Crâng, au organizat o conferință de presă în care au spus că tăierile masive de arbori sunt cauzate de apariția unei boli care afectează specia ulm.

Mai exact, spun oficialii Direcției Silvice, este vorba despre o ciupercă ce macină pe interior și usucă această specie, existând pericolul răspândirii și către arborii sănătoși.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI