Poliția Buzău a pus capăt valului de spargeri în gospodăriile unor comercianți de nuci

Hoții de nuci care au băgat spaima în gospodarii din Berca și Vernești au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi ulterior arestaţi preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Reținerea lor s-a produs în urma a trei percheziţii efectuate de poliţiştii din Berca la domiciliile infractorilor, de unde au fost ridicate bunuri de peste 7.500 de lei.

Polițiști din cadrul Secţiei de poliţie rurală Berca au efectuat trei percheziții domiciliare pe raza localităţii Cândeşti. Activităţile au fost efectuate pentru documentarea activităţii infracţionale a trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 27 de ani, din Cândeşti, bănuiţi de comiterea mai multor furturi.

Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie – noiembrie, cei în cauză ar fi pătruns, în timpul nopţii şi prin escaladare, în curţile a cinci imobile din localităţile Berca şi Verneşti, de unde ar fi sustras produse de sezon. Prejudiciul a fost estimat de persoanele vătămate la peste 4.000 de lei.

În urma perchezițiilor au fost ridicate şi indisponibilizate 1.500 de kilograme de nuci, în valoare de aproximativ 7.500 de lei, aproximativ un metru cub de material lemnos şi alte bunuri.

Poliţiştii au condus la audieri 11 persoane, iar în urma activităţilor s-a documentat şi activitatea infracţională a altor două persoane, ce ar fi înlesnit comiterea furturilor şi valorificarea produselor.

Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar ulterior au fost prezentaţi magistraţilor din cadrul Parchetului şi Judecătoriei Buzău cu propuneri legale, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În activităţi au fost angrenaţi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din IPJ Buzău şi jandarmi.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI