luni, 11 decembrie, 2023

Petrecere într-o livadă de lângă Buzău, încheiată cu o amendă uriașă. Proprietarul, amenințat cu suspendarea activității

Petrecere într-o livadă de lângă Buzău, încheiată cu o amendă uriașă. Proprietarul, amenințat cu suspendarea activității

Facebook
Twitter
Email

Forțele de ordine și reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții de control au intervenit, duminică, în satul Gura Câlnăului, la un local cu livadă în jur, amenajată pe o suprafață de aproximativ 4.000 mp, unde un operator economic avea în derulare o petrecere cu zeci de participanți.

Polițiștii au readus în atenție administratorului obligația legală de a se asigura că oamenii prezenți, clienții, respectă regulile legale în vigoare, precum purtarea măștii, păstrarea distanței sociale, chiar dacă spațiul comercial este unul amenajat în aer liber.

Întrucât au fost constatate abateri, administratorului i-au fost aplicate sancțiuni totale de 46.500 lei.

Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului, sancțiunile au fost aplicate potrivit competențelor de către Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitar-Veterinară, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Autoritățile transmit că dacă abaterile constatate nu sunt remediate sau se vor repeta, se ia în calcul inclusiv suspendarea activității operatorului economic.

„Încurajăm activitatea economică din sfera societăților comerciale, dar subliniem faptul că aceasta trebuie să se facă cu respectarea strictă a cadrului legal, în interesul și pentru siguranța buzoienilor.Instituțiile statului vor interveni în orice situație cu fermitate, dar și cu discernământ aplicând gradual măsurile stabilite de legiuitor. Prioritatea nu este aceea de a aplica sancțiuni ci de conștientizare a populației cu privire la riscurile la care se expune”, a declarat prefectul Silviu Iordache.

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, împreună cu jandarmi, precum și cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Autoritățile acționează în mod constant pentru respectarea normelor impuse de legislația în vigoare privitoare la pandemia de COVID-19. Sunt vizate, cu prioritate, zonele aglomerate, piețe, centre comerciale, restaurante și mijloace de transport în comun, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.