Personalul nedidactic din școlile buzoiene a pornit o serie de proteste. Motivul, salariile mici

Cadrele nedidactice din școli și grădinițe au protestat miercuri, la Buzău, din cauza salariilor mici. Acțiunea de protest a avut loc pe platoul din fața Prefecturii, ca urmare a nemulțumirilor angajaților din școli care nu primesc sporul pentru condiții de muncă. Au participat la miting aproximativ 300 de sindicaliști din învățământ.

Miercuri, de la ora 13.30, peste 300 de fochişti, şoferi, îngrijitoare sau paznici din școlile și grădinițele buzoiene, dar şi câteva cadre didactice solidare cu angajaţii din categoria personal nedidactic, au protestat în faţa Prefecturii județului Buzău.

Dotaţi cu pancarte şi fluiere, manifestanţii le-au transmis reprezentanţilor Guvernului în teritoriu că au ajuns la limita răbdării.

Acțiunea de protest organizată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar ”Prof. I. Neacșu” Buzău a avut loc ca urmare a nemulțumirilor personalului nedidactic. Ei cer sporul pentru condiții de muncă, de la 10 la sută, deși alți angajați la stat cu funcții similare, din alte sectoare, îl primesc.

Acordarea acestui spor de 10 la sută pentru condiții de muncă, mai spun sindicaliștii, ar aduce sume mici în buzunarele personalului nedidactic care și așa au venituri modeste.

Protestul a fost organizat după terminarea orelor de program, pentru a nu exista motive ca cei prezenţi să fie sancţionaţi disciplinar de către directorii școlilor și grădinițelor unde lucrează.

La finalul protestului de miercuri, o delegație a sindicaliștilor din învățământul buzoian a mers la reprezentantul Guvernului în județ, subprefectul Constantin Cristea, pentru a-i preda un memoriu în care erau prevăzute toate revendicările, document care apoi să fie trimis ministrului Educației.

Personalul nedidactic din învăţământul buzoian ia în calcul declanşarea unor proteste mult mai ample, inclusiv grevă generală, în cazul în care autorităţile nu vor răspunde pozitiv la solicitările lor.

Astfel de acțiuni de protest ar putea fi organizate în toată țara, inclusiv în București. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a anunțat că susține protestul organizat de Sindicatul Învățământului Preuniversitar ”Prof. I. Neacșu” Buzău.

„În această perioadă critică din punct de vedere financiar pentru familiile angajaților din educație, consider că membrii Executivului ar trebui să găsească soluții prin care să sprijine acești oameni, nu să-i conducă spre sărăcie extremă, excluziune socială și discriminare”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

FSLI atrăgea atenția la finalul lunii noiembrie, în momentul în care Guvernul a anunțat o eventuală creștere cu 10 la sută a salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2023, că nu s-au plătit nici măcar toate drepturile salariale conform legii salarizării din 2017.