Pedeapsă majorată în cazul subofițerului râmnicean acuzat de corupţie sexuală a minorilor

Subofiţerul buzoian Ginel Temelie, acuzat că, în 2013, a obligat câteva eleve din Râmnicu Sărat să îl privească în timp ce făcea gesturi obscene, a fost condamnat pentru a doua oară. Dosarul a fost rejudecat la Tribunalul Militar Bucureşti, după ce polițiștii și procurorii militari au strâns dovezi împotriva lui, iar trei dintre elevele abuzate au depus mărturie.

Veteranul din Afganistan nu va ajunge însă la închisoare pentru că a primit un termen de încercare de doi ani.

Sergentul major Ginel Temelie, din comuna buzoiană Podgoria, fost angajat la Brigada 282 Infanterie Mecanizată ”Unirea Principatelor” Focşani, a primit pe fond o condamnare de 1 an şi patru luni închisoare, cu amânarea executării pedepsei pentru o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru două fapte de corupţie sexuală a minorilor, fiind achitat pentru alte două. De asemenea, a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul Primăriei comunei Podgoria pe o perioadă de 40 de zile. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată, apelul urmând să fie judecat la Curtea de Apel Bucureşti.

Scandalul în care este implicat militarul buzoian a izbucnit în primăvara anului 2013, atunci când o elevă de la Şcoala ”Vasile Cristoforeanu”, din Râmnicu Sărat, le-a povestit părinţilor că un adult, care s-a recomandat a fi profesor de sport, se dezbrăcase în faţa ei. Scena de exhibiţionism ar fi avut loc într-una dintre clase, cu câteva minute înainte de începerea orelor.

Fii Reporter